Frumoasa călătorie în Republica Dominicană- Partea a II-a

În cea de-a doua zi îmi amintesc că mă plimbam pe plajă alături de tatăl meu și de niște prieteni de familie și am fost cu toții abordați de un negustor local, Rafael, un tip ce părea de treabă, simpatic, creol desigur, care ne-a invitat în micul sau magazin de suveniruri. Deși nu am cumpărat nimic în ziua aceea, i-am promis că ne vom întoarce. Știu că pe plaja de lângă hotel unde se găseau mai multe magazine, printre care și cel al lui Rafael patrulau un fel de polițiști care stăteau cu armele la vedere, probabil să se asigure că nu pățim nimic sau să inducă un sentiment de protecție, pe de-o parte, dar și de teamă că putem fi atacați. Așa am și făcut. În penultima zi de vacanță sau concediu pentru alții, am trecut pragul micului magazin. După ce am ales cele dorite a urmat distracția: plata produselor. Zic distracție deoarece a fost amuzant să îi privești pe bărbații care erau în grupul nostru de clujeni cum încercau să negocieze astfel încât prețul să fie convenabil. Oricum toți vânzătorii lăsau mult din prețul afișat inițial pe un calculator, deoarece era greu să ne intelgem unii cu alții și ce vezi e mai sigur.
În altă zi, negustorilor li s-a permis să își expună marfa, deci, să o vândă pe aleea principală a resortului. Erau zeci de comercianți cu produse meșteșugite în țară cu motive locale, produse care surprindeau perfect cultura materială și spirituală a țării. Vedeai tablouri, statuete, trabucuri, Mama Juana (băutură specifică dominicanilor cu efect afrodisiac). Îmi amintesc că eram confundați cu rușii sau italieni, un domn clujean era poreclit de vânzători „mafioso” fiindcă îi plăcea și știa să negocieze dur, iar asta nu atrăgea tocmai comentarii pozitive din rândul comercianților. Mai ales că cineva vindea, dar era suprevegheat de o persoană aparent rece care doar stătea jos cu banii la vedere. Oricum, toți doreau să te cunoască, erau politicoși inițial, că după negociere poate se strica relația de prietenie. Dar am întâlnit și persoane care rămâneau simpatice pe tot parcursul discuției cu noi, ne zâmbeau continuu și glumeau. Aveau cu toții un farmec aparte ce nu poate fi uitat ușor. Însă, dacă te opreai la „exponatele” cuiva dar nu doreai să le achiziționezi veneau după tine și scădeau din preț ca să te facă să cumperi, iar dacă îi refuzai păreau dezamăgiți (lucru de înțeles având în vedere că din asta trăiesc).