Frumoasa călătorie în Republica Dominicană- Partea finală

13 Sep

DSCF2566

Celalalte zile au decurs asemănător: mergeam de dimineață să ne lăsăm lucrurile langa piscină, mai apoi vizitam oceanul, când briza devenea mai puternică stăteam în piscină, povesteam, ne plimbam pe plajă, iar seara stăteam să ne relaxam la un pahar de Marco Polo (Laura), Laguna Albastră (Radu), Cuba Libre (tata), rom alb/roșu (toți cei trei menționați) sau Rusia albă (eu). Deși pe parcursul șederii noastre acolo am încercato mulțime de cocktail-uri care mai decare mai complicate, Rusia albă m-a cucerit. De altfel, fiecare dintre noi am găsit băutura ideală, care ne definește și ne încântă papilele gustative de fiecare data când o gustăm. Și fiindcă, de cele mai multe ori eu avem rolul de chelner, deja mă cunoșteau barmanii de la celecateva baruri din resort, nici nu e de mirare că am început să povestim, să facem cunoștință și poze.

Într-o seară am mers să vedem o punere în scenă a coregrafiilor filmului „Grease”, unde a fost ciudat să o vezi pe protaginista interpretată de o negresă cu perucă blondă. Dar totuși mi-a plăcut. Au fost amuzanți, au dansat bine și emanau energie. Au fost și alte spectacole la care nu am stat până la final precum: „Dans murdar” sau o colecție de dansuri din mai multe țări. Nu știu cum se mai puteau mișca persoanale din echipa de animatori a hotelului și cum mai aveau energie după ce dimineața la 7 îi vedeam pe plajă pregătindu-se de diferitele activități la care puteai lua parte (de ex; lecții de dans, volei, concurs de sărit în apă, fotbal, pilates șamd), iar la 22-23 începeau spectacolele.

Toți cei care munceau în cadrul resortului aveau un program de lucru asemănător. Am văzut câteva zile la rând când mergeam la masă o ospătăriță gravidă în multe luni care lucra de dimineață până noaptea. Asta arată ce mare nevoie de un serviciu au toți în Dominicană. În ciuda oboselii care sigur îi măcina, toți erau foarte amabil și drăguți cu tine. Pe nimeni nu am văzut să pară supărat sau nemulțumit de condițiile de muncă (erau oameni care lucrau lângă piscină, într-o căldură infernală din mijlocul zilei, îmbrăcați într-o cămașa albă, pantaloni ce par groși și cu niște papucii parcă de iarnă, negri) fiindcă toată lumea zâmbea. Într-o zi cand am mers după prosoape, domnul de acolo a început să ne alinte, pe mine și pe Laura. Un prieten pe care ni l-am făcut cu țoii a fost Antonio. Un tip simpatic, care intra mereu în vorbă cu noi, și ne punea zâmbetul pe buze cu veșnica lui zicală „pobleeeem”. Nu știu dacă avea zilnic vreo problemă, sper că nu, dar răspundea asta destul de des și nu din cauza că nu înțelegea mereu ce zicem, ci pur și simplu asta simțea el. Unui domn clujan ii se adresa cu „papa”. Era un personaj care îți va rămâne în amintire și nu doar chipul sau uniforma, ci vocea sa care rostește „poblem”.

În ultima zi am realizat cu adevărat că trebuie să plecăm spre case, să lăsăm în urmă plaja aceea deosebită plină de palmieri, apa cristalină cu mici peștișori, Saona cu toată distracția, oamenii zâmbitori, răsăriturile pline de vânt cu cer roșiatic și lumină obscură, multele limbi pe care le auzeai simultan, bronzul, căldura, soarele, marea, oceanul, valurile….întreaga atmosferă creată de insulă care nu poate fi înlocuită niciodată.

A fost special sa scriu aceste patru părți și să rememorez clipele frumoase de care am avut parte la 8664 km și 12 ore depărtare. Încă simt fluturi în stomac gândindu-mă că poate nu voi mai merge acolo niciodată, nu le voi mai întâlni pe persoanele cunoscute în Republică. Singurele lucruri tangibile sunt suvenirurile luate. Pozele parcă îmi alină puțin dorul dar mă și fac să vreau înapoi. Îmi doresc să mă pot plimba iarăși pe plajă pe nisipul fin, fără scoici, cu bucăți moarte de coral alocuri, să stau cu picioarele în apă, să simt valurile cum îmi ating trupul, să înot în ocean și să fac pentru puțin timp parte din nou din el. Vreau să simt razele soarelui pe chip (nu că nu am avea și aici soare, dar nu se compară cu cel de acolo ), briza, să aud vocile negrilor și creolilor, să le văd părul cârlionțat zilnic.

Scriind aceste ultime rânduri mă ia și mai tare dorul iar când îmi închid ochii parcă aș fi acolo. Cine știe? Poate voi mai avea șansa să ajung pe meleagurile acelea depărtate, sper, doar, să nu se stingă niciodată amintirea insulei care m-a făcut să privesc cu alți ochi lumea.

Vreau să le mulțumesc Laurei și lui Radu pentru pozele făcute acolo (dintre care am pus câteva și pe blog) și pentru faptul că au fost o comanie super bună pe perioada călătoriei.

DSCN7748 DSCN7761 DSCN7781 DSCN7823 DSCN7824 DSCN7836 DSCN7849 DSCN7856 DSCN7869 DSCN7873 DSCN7893 DSCN7423 DSCN7433 DSCN7524 DSCN7528 DSCN7574 DSCN7593 DSCN7600 DSCN7615 DSCN7635 DSCN7636 DSCN7744 DSCF2671 DSCF2688 DSCF2692 DSCF2696 DSCN7862DSCF2669DSCF2667 DSCF2776DSCN7764

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: