Prosoapele de unică folosință îți protejează sănătatea

23 Oct

Trăim într-o societate în care lumea pune, în general, un mare accent pe îngrijirea personală, igienă și curățenie. Pentru că ne place să credem în evoluția noastră, a rasei umane, vrem automat un stil de viață cât mai sănătos și plăcut posibil, iar asta nu se poate realiza utilizând vechile metode ale Evului Mediu în privința igienei sau mai știu eu ce. Prin urmare, ajungem să criticăm grav locurile în care nu ne sunt puse la dispoziție produsele potrivite și sanitare.

De exemplu, nu i-ar plăcea nimănui ca într-o baie publică de la mall sau din vreun restaurant, să nu existe prosoape de hârtie de unică folosință sau hârtie igienică. Ele au devenit indispensabile pentru că e mai sănătos și normal în prezent ca un prosop textil să nu fie mânuit de sute de persoane zilnic, căci îmbolnăvirile ar atinge cote alarmante, iar utilizarea lor în spațiul public ar însemna că suntem nepăsători, că nu punem accent pe propria sănătate și că nu ne respectăm unii pe alții. Poate consideri că nu mai e nevoie să îți ștergi mâinile după ce le-ai spălat, că doar na, sunt curățate de săpun, însă te înșeli; gândește-te că atingi un robinet pe care au pus mâna zeci de oameni înaintea ta, te speli frumos cu apă și săpun, după care iarăși atingi același robinet plin de microbi, făcând totul să fie în zadar. De aceea e preferabil să folosim produse de unică folosință când e util, în cazul de față, prosoapele pliate.

În ceea ce privește curățenia și igiena din propria casă, sunt necesare și aici lucruri utilizabile o data. Sunt sigură că avem fiecare în propria baie hârtie igienică, dischete demachiante, alte produse de igiena și curățare, dar și prosoape din materiale textile. Nu e de mirare că producătorii hârtiei igienice au văzut oportunitatea ce se ascunde în spatele invenției și au exploatat-o, transformând-o astăzi într-un element de bază din viața noastră zilnică (iar ca să atragă noi consumatori au creat o gamă vastă de modele, precum cele cu inimioare, fulgi de nea, pene, cu tuburi dizolvabile în apă sau hârtie parfumată). Asta deoarece ne place să ne simitm curați și îngrijiți, iar, de aceea, zilnic o folosim. Nici nu vreau să îmi imaginez cum se descurca lumea înaintea apariției ei.
Și în bucătărie sunt foarte ultile aceste role de șervețele absorbante, fiindcă este locul în care petele apar foarte simplu: se stropește aragazul sau mobila, mâncarea cade pe fața de masă sau sucul din pahar este răsturnat din greșeală ducând la udarea diverselor suprafețe. Atunci cea mai rapidă soluție pentru curățire sunt prosoapele care stau lângă noi, gata să acționeze în ajutorul nostru. Ele ne simplifică mult viața, iar de aceea sunt nelipsite.

Chiar și în mașină ne înarmăm cu șervețele de tot tipul. Nu știm niciodată când vom avea nevoie de ele și preferăm să le ținem mereu acolo, împreună cu trusa de prim ajutor, o pătură, o haină, umbrela șamd.

Prin urmare, o mare bucată din lume se învârtește în jurul acestor produse de unică folosință, ușor de utilizat, ieftine și practice. Sunt o mare necesitate care ne păstrează sănătatea la un nivel înalt și care previn contactarea unor boli. Cred că fără protecția oferită de șervețele sau orice alt tip de prosoape de hârtie ar crește rata mortalității din cauza apariției unor epidemi, în special acum că populația globului este foarte ridicată. Totodată, schimbările climatice bruște (specifice toamnei) ne afectează și ele sănătatea, pentru că dimineața e frig, dupămasa foarte cald, iar sistemul imunitar cedează la un moment dat. Iar în clipele acelea descoperi un nou cel mai bun prieten, respectiv, pachetul cu șervețele mici și parfumate, nu că ar conta mirosul când nasul ne e înfundat.

Igiena și curățenia din propria casă, din locurile publice sau a mediului depinde de noi, în mod special. În mod paradoxal, oricât de bune și utile ar fi produsele din hârtie ele contribuie la poluare pentru că nu toate sunt reciclate sau aruncate corespunzător. De asemenea, pentru producerea hârtiei se folosește celuloză obținută din plante, deci trebuie tăiată o plantă care a fost cultivată pe un teren al cărui sol e pe cale de dispariție. Trebuie să măsurăm atuurile și părțile negative ale consumului și să folosim responsabil produsele. Nu trebuie să apelăm la excese și să lăsăm rațiunea să își facă treaba.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: