Tag Archives: frumusete

Tu suferi pentru frumusețe?

14 oct.

Epilarea….un concept banal pentru noi și un ritual de frumusețe al femeilor, dar nu numai. Toată această mobilizare în vederea îndepărtării părului nedorit, fie că vorbim de epilare, depilare sau pensare, a început din cele mai vechi timpuri, chiar înainte de anul 4000 I.HR. (Motivele pentru care oamenii făceau asta, chiar și bărbați sau copii, erau diverse: religioase, estetice, de igienă șamd) Astfel procesul are o istorie vastă și interesantă, iar când ne gândim că de atâtea mii de ani, noi luptăm cu inevitabilul, e de așteptat ca tehnologia în ceea ce privește epilarea să fie performantă și accesibilă în prezent. Așa că noi continuăm să trecem prin chinuri mici sau neplăceri pentru a ajunge la un corp fin. Probabil că, făcând acest lucru, ne simțim mai încrezătoare în sine, pregătite pentru orice surpriză sau moment special.

Este normal să nu mai utilizăm vechile metode precum epilarea cu zahăr, cu ață, cu piatră ponce, gips sau rhusma (mixtură de arsenic, var nestins și amidon), ci lama, crema depilatoare, penseta, ceara sau IPL. Acum, există opinii pro și contra pentru epilarea cu ceară sau cea definitivă. Pentru ambele se pierde timp, deoarece: 1. aparatele IPL sunt costisitoare și e nevoie de un drum regulat la salon; 2. cu ceara faci mizerie acasă, iar asta duce la nevoia apelării la un cosmetician. Ceara pare o opțiune mai ieftină pe moment, iar laserul una mai scumpă. Până la urmă, totul depinde de buzunarul fiecăruia, de timpul și de preferințele sale. Însă, pe termen lung, e mai avantajos să folosești varianta definitivă.Trebuie să recunosc, deși nu am încercat epilarea definitivă ea sună tot mai tentant. Pare eficientă, sper că e așa.

Ce nu am face noi pentru frumusețe sau stimă de sine, nu-i așa? Încercăm tot felul de lucruri nebune pentru a ne atinge un ideal care dă naștere unuia nou, de fiecare dată. Așa se face că ajungem, unii dintre noi, să exagerăm și să ne transformăm în creaturi monstruoase.

Nu e mult de umblat pentru a face rost de ustensilele necesarii epilării cu ceară sau de un salon specializat în îndepărtarea permanentă a firelor de păr, pentru că lumea a evoluat mult, așezările umane sunt în plină dezvoltare și sunt o groază de magazine sau de cosmeticieni. Toate acestea deoarece se urmărește obținerea de profit în urma realizării unui serviciu folosit foarte des, de tot mai multă lume. Ne mulăm după nevoile altora și deschidem afaceri care urmăresc exact eliminarea unor trebuințe. Iar dacă munca nostră e de calitate, lista clienților fideli crește.

Pentru cei care preferă shopping-ul online, vă invit să accesați cu încredere pagina celor de la Total Pro Beauty. Ei sunt, printre altele, distribuitori de consumabile saloanelor de înfrumusețare. Iar, fiind importator direct și prețurile lor sunt competitive. Așadar, dacă vă interesează produsele concepute pentru epilarea definitivă, sau kit-uri de epilare cu ceară, nu exitati să accesați link-ul atașat cuvintelor de la începutul propoziției.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

Viața dintr-o lume paralelă

9 oct.

Toyota Aygo

Astăzi am găsit-o! Era într-un colțisor întunecat din magazinul cu tot felul de poțiuni și licori magice, sau cel puțin așa susținea vânzătoarea cu aspect puțin întrebător care părea a avea câteva rotițe sărite. Dar am cumpărat-o oricum, de pierdut nu aveam ce. Ajunsă acasă am băut o gură din ea și puf: 18 ani din nou.

Nu știu cum sau ce s-a întâmplat cu timpul, dar am trăit-o și pe asta. Eram parcă prinsă într-un univers paralel care conținea, implicit, o altă variantă a vieții mele. Eram altcineva, o persoană mai încrezătoare în sine, cu o mulțime de prieteni, dar puțini erau adevărați, trăiam într-o vilă din centrul orașului și eram mereu dispusă să mă distrez. Tot în decursul aceleiași zile am primit un cadou superb: o mașină, dar nu oricare ci o Toyota Aygo. Am simțit că va fi una dintre amicele mele apropiate care îmi va cunoaște în puțin timp toate secretele murdare, fiindcă urma să îmi fie mijlocul de transport spre orice destinație în care viața și distracția se împleteau și dansau de fericire.

Nu e de mirare că sloganul este „Go Fun Yourself! „, credeți-mă….că la câte am făcut într-un singur an…Am avut prilejul de a călătorii alături de cei mai buni prieteni în marile „noduri” de petrecere, au fost nopți lungi și nedormite, și povești amuzante a 2a zi, am redescoperit și revalorificat lumea, am încercat o mulțime de lucruri noi, nu am regretat nimic. Aygo a fost alături de noi la rău și la bine și nu ne-a lăsat baltă niciodată.

Una dintre superbele experiențe a fost turul României. Nu cred că vă puteți da seama de frumusețea locurilor străvechi pe care le ținem ascunse sau la care nu le acordăm meritul potrivit. Ne îndreptăm privirea asupra urbanizării, a tehnologiei folosite în exces, dar omitem peisajele naturale care ne înconjoară, frumusețea locuințelor specifice satului vechi românesc și multe altele. Mașina asta ne-a ajutat să descoperim locuri uitate de mulți sau puțin cunoscute, Am văzut cât de frumus e apusul când călătorești la câmpie, cât de mărețe sunt castelele, cât de frumoasă e sălbăticia, cât de rele sunt șoselele, ce comportament păcătos au unii șoferi, cât de rău e să fie ceață, iar tu să te afli la volan….Multe și mărunte am descoperit, dar nu îmi pare rău.

Mai apoi, ne-am și distrat pe măsură. Am participat la festivale și concerte ale artiștilor internaționali, am mers la petreceri nebune la mare, am mers în locuri speciale pentru bungee jumping sau ski jet, am dansat multe nopți, am mers cu cortul și tremuram de frică, poate deaia am ajuns să dormim în mașină. A fost și mai bine acolo la căldurică…Oricum, un an de timp petrecut la maxim e greu să fie exprimat în câteva cuvinte sau fraze.

Fiecare experiență a fost unică și deosebită în felul ei. Ne-au schimbat și modelat. Nu poți acorda atenția doar unei întâmplări (cum ar fi ridicarea lui Aygo pentru o banală parcare neregulamentară) fiindcă celalalte sunt la fel de importante și le-ai tăia din forță, din proprile aripi. Mașina te duce, te aduce, se mai strică, învechește, dar experiența rămâne mereu în amintire, numai Alzheimer să nu faci, Viața ta e mult legată de cea a vehiculului, pentru că sunteți amândoi camarazi într-o luptă personală și zilnică. E greu să fiți despărțiți, chiar și traiul vostru depinde unul de altul. Așa că prețuiește-ți mașina, cum am făcut și eu în viața mea din lumea paralelă. Am fost chiar norocoasă să am parte de un autovehicul care nu te lasă la greu.
La un moment dat m-am trezit din vis cu sticla poțiunii în mână, stând într-un colț. Orice am băut a fost ceva psihedelic. Am realizat atunci că filmul „vizualizat” de mine a fost doar o variantă a ceea ce aș fi putut trăi. Toate astea nu s-au întâmplat, dar viața continuă. Cine știe, poate că într-o bună zi chiar voi avea mașina…

Acest articol a fost scris pentru cea de-a doua probă a concursului SuperBlog 2014!